Guvernul are în vedere în stabilirea zilei alegerilor prezidenţiale datele de 22 sau 29 noiembrie, decizia urmând să fie luată, prin Hotărâre de Guvern, în baza unei OUG pentru modificarea alegerilor care va fi discutată luni în coaliţie.
Proiectul Ordonanţei de Urgenţă de modificare a Legii alegerilor prezidenţiale a fost dezbătut în Guvern joi seară, urmând să fie adoptat în cursul săptămânii viitoare, au declarat, pentru NewsIn, surse guvernamentale.
Potrivit unui comunicat remis NewsIn "proiectul nu conţine modificări legate de drepturile electorale, ci doar completări care vor permite organizarea secţiilor de votare şi a întregului proces electoral, în condiţiile în care, în acest an vor avea loc, pentru prima dată, alegeri pentru funcţia supremă în stat, separat de alegerile pentru Parlamentul României".
Precizarea Guvernului vine după ce, la 12 august, au apărut informaţii potrivit cărora se intenţionează introducerea unei taxe pentru candidaţii la prezidenţiale, echivalentul a 2.000 de salarii minime brute.
Premierul Emil Boc a transmis, la acea dată, prin intermediul unui comunicat de presă, că nu susţine măsura introducerii depozitului minim pentru candidaţii la funcţia de preşedinte al României întrucât reprezintă o îngrădire a dreptului constituţional de a candida.
Potrivit comunicatului de presă al Guvernului, primul-ministru apreciază că nicio altă modificare a condiţiilor de candidatură la prezidenţiale nu poate fi făcută în anul derulării alegerilor.
În 2004 primul tur al alegerilor prezidenţiale s-a desfăşurat pe 28 noiembrie, odată cu alegerile parlamentare, iar al doilea tur de scrutin a avut loc pe 12 decembrie.
Printre cei care şi-au anunţat până acum intenţia de a candida la preşedinţie se află liderul PSD Mircea Geoană, preşedintele PNL Crin Antonescu, cel al PRM, Corneliu Vadim Tudor, Principele Radu Duda. Preşedintele Băsescu a declarat de mai multe ori că nu s-a decis încă, în timp ce primarul general al Capitalei, Sorin Oprescu, a spus recent că i-a în calcul o asemenea variantă.
0 comentarii:
Trimiteţi un comentariu